Despre unul dintre cei mai talentati sculptori ai Romaniei

Ana Rus - Formarea mea ca om, apoi ca artist, se leaga, în egala masura, de scoala de la Cluj. Îmi amintesc cu mare placere de orele de modelaj din perioada liceului, unde l-am avut ca profesor pe regretatul Márkos András, la rândul s[u sculptor. Daca, din pacate, opera domniei sale este mai putin cunoscuta, are marele merit de a fi format multe genera\ii de sculptori. Pot spune ca pentru mine a fost ca un tata si cred ca nu gresesc spunând ca pentru toti colegii mei de grupa a fost la fel.

Am început prin a spune ca m-am format la scoala clujeana pentru ca dupa Liceul de Arte a urmat Institutul de Arte "Ion Andreescu", unde l-am avut ca profesor, timp de 5 ani, de maestrul Virgil Fulicea si un an pe Marc Egon Lövith. Între liceu si facultate am avut o experienta de 2 ani la catedra. Am fost încadrata pe post de profesoara suplinitoare la scoala din satul meu natal Batin, judetul Cluj - având catedra de geografie, botanica, zoologie si desen. A fost pentru mine o exerienta minunata din care am învatat multe si care m-a ajutat în formarea mea ca artist. Rigoarea programului scolar, responsabilitatea fata de elevi, faptul ca aveai niste copii pe care trebuia sa-i educi, sa-i constientizezi ca sunt si ei responsabili pentru viitorul lor au fost pentru mine o proba de maturitate.

Este regretabil ce se întâmpla astazi în învatamânt. Lipseste rigoarea necesara într-o institutie care îsi propune educarea si formarea omului.

În acest moment conditia artistului este foarte grea. Nu a fost usoara nicidata. Pentru a putea lucra si pentru a putea intra în dialog cu lucrarea si materialul, artistului îi este imperios necesar un atelier. Din nefericire acestea sunt din ce în ce mai putine. Atelierul pentru artist este ca oxigenul pentru viata. Acolo artistul este viu, viata lui este arta, iar arta îi da viata, îi da oxigenul atât de important pentru noi toti.

Vorbeam de atelier, acel univers intim al artistului unde se pare ca "nu se întâmpla nimic". Îmi vine acum în minte o întâmplare. Eram în atelier si lucram foarte transpusa încât aproape nu am simtit ca s-a deschis usa. Simt privirea cuiva. Ridic ochii si vad un tânar în cadrul usii. Tânarul isi cere scuze pentru deranj, dar era curios sa vada ce se întâmpla în acel spatiu. S-a mirat când a dat cu ochii de o alta lume decât, probabil, cea cu care era obisnuit. Îsi cere din nou scuze, ma saluta respectuos si pleaca.

Vorbeam de conditia artistului astazi si spuneam ca este foarte grea. În ce ma priveste pot spune ca din anul 2001, când am primit repartitia de la Primarie în acest spatiu (unde înca ma aflu), am fost cu sabia lui Damocles deasupra capului. Înca de la închiriere am fost avertizata ca acest spatiu este în litigiu dar, în disperare de cauza, am acceptat fiind evacuata din alt atelier; nu stiam cât va dura litigiul. Acum pot spune ca s-a terminat si voi fi din nou evacuata dupa 6 ani. Nu ma întrebati cum am reusit sa ma detasez de obsesia "sabiei"… Cu ajutorul lui Dumnezeu, caruia îi multumesc, si cu multa, multa munca am uitat de ea. Acesti ani, pot spune, au fost chiar rodnici.

Stiti, nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre mine, dar acum chiar trebuie sa o fac. Lasând la o parte activitatile artistice de grup, personal am avut niste reusite, dar pentru acestea a fost nevoie de multa munca si mari sacrificii nu numai din partea mea ci si a sotului meu, care de multe ori strângea din dinti. Îl înteleg. Viata lânga un artist nu este usoara si asta o spun eu. Pentru toate se cade sa-i multumesc.

Dintre reusitele mele din ultimii doi ani as mentiona cele doua expozitii personale de la Muzeul National Cotroceni si Caminul Artei, iar în plan extern cele de la Budapesta, facute în calaborare cu Ambasada României si Institutul Cultural Român si, cea mai draga, cea de la Cannes, urmata de cea de la Cluj, de la Muzeul de Arta. Sa revenim la cele de la Budapesta: prima, generic numita "Urzeala gândurilor", organizata cu ocazia deschiderii saptamânii francofoniei la Budapesta de catre Ambasada României, iar cea de a doua la Galeria Erlin. De ce s-a numit "Urzeala gândurilor"? Este vorba de personalitati culturale române ca Cioran, Ionescu, Eliade, Brâncusi, Enescu, Bartok si Alfonce Dupront - o personalitate culturala franceza, om de stiinta care a pus bazele Institutului Sorbona IV din Paris, iar între anii 1932 sau 1939 - 1942 - a fost directorul Institutului Francez din Bucuresti, bun prieten cu primii trei amintiti mai sus.

Toate au fost frumoase si reusite, dar cea mai draga sufletului meu si mai reusita din punct de vedere al împlinirii profesionale a fost participarea mea la un Salon International de Sculptura si Pictura de la Cannes - Azur, Franta, unde am fost rasplatita cu diploma si medalia de aur. Ce alt dar mai frumos puteam sa primesc decât aceasta medalie pe care o consider DAR DAT DE LA DUMNEZEU si îi multumesc.

Va întreb, care este conditia artistului în societatea româneasca? Raspunsul e acesta: medalie de aur la Cannes si acasa fara atelier.